Marius Bilașco, oficialul celor de la CFR Cluj, a oferit noi detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu, antrenorul campioanei României depistat pozitiv cu noul COVID-19.
Oficialul CFR-ului a vorbit despre evoluția jucătorilor din Gruia în meciul cu FC Botoșani, scor 1-0, dar și despre poza apărută cu Dan Petrescu de pe străzile din Cluj Napoca. Marius Bilașco susține că „Bursucul” este în continuare internat și că nu el apare în fotografia devenită virală în presa din România.
„Gândiţi-vă în ce condiţii… nu ne-am antrenat 10 zile. Aceşti băieţi sunt nişte eroi. Aş vrea să îi felicit pentru că au trecut prin momente grele, cu toţii am trecut. Această victorie înseamnă enorm. Ne obligă la mai mult, avem speranţa că noi trebuie să luptăm până la final.
Am fost echipa mult mai prezentă în joc. Au fost puţine momente când Botoşani a reuşit să se apropie de poartă. Golul vine dintr-o fază clară, am avut şi henţ şi fault în aceeaşi fază. Am stat în spatele băncii pentru că am vrut să fim aproape de jucători. Au avut nevoie de încurajări în timpul meciului, efortul a fost unul mare. Noi nu ne-am antrenat, cu atât mai mult să vii să joci cu o echipă care a fost în ritm, misiunea noastră a fost şi mai dificilă”, a spus Marius Bilaşco, conform Telekom Sport.
„Dan este în continuare în spital şi a fost dezamăgit de unele ştiri. El este sub supraveghere medicală, este monitorizat de toţi doctorii. Cu siguranţă a ţinut legătura cu Bordeianu”, a mai spus oficialul campioanei României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER